”Pandemia a fost scuza perfectă să se uite de sport”

| Scris de apahida.ro | 2021-04-15 | ADMINISTRATIV | |

Cluburile sportive din Apahida la care activează sute de copii, pe diferite ramuri sportive precum, taekwondo, lupte libere, fotbal sau baschet au avut mult de suferit de pe urma pandemiei. Dacă la început întreaga activitate de grup a fost interzisă prin impunerea stării de urgență, ulterior cluburilor li s-a permis să-și reia activitatea. 

În Apahida există două cluburi de taekwondo, o grupă de lupte libere și o echipă de baschet care foloseau sala de sport din Apahida pentru pregătire. Însă Sala de sport a fost amenajată pentru susţinerea orelor elevilor în contextul pandemiei, iar sportivii nu au mai avut un loc unde să se antreneze. 

Mai mult decât atât, anul trecut Primăria a decis să folosească banii alocaţi sportului pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor privitoare la asigurarea măsurilor de protecţie împotriva răspândirii virusului COVID-19. Prin urmare cluburile sportive au rămas şi fără loc de antrenament şi fără bani.

 

Noi am fost anul trecut la Campionatul European de Seniori şi la Campionatul European de Cadeţi unde am fost foarte aproape să urcăm pe podium...

E trist că nu mai avut acces în sala de sport şi nici un pic de susţinere să poţi plăti chirii mari în spaţii comerciale...chiar a fost pandemia o scuză perfecte să se uite de sport.

Noi ne-am încăpăţânat să nu ne învingă Covid-ul...şi nu ne -am oprit activitatea decât în starea de urgenţă. De la 1 mai până la 1 octombrie ne-am antrenat în aer liber şi apoi am închiriat un spaţiu la un parter de bloc.

Legea ne permite să ne antrenăm, toţi sportivii sunt legitimaţi şi muncim să facem performanţa.

Anul trecut s-a organizat în noiembrie Campionatul Naţional şi am reuşit să avem 5 campioni naţionali. Sper anul acesta să fie mai bine.

România participa luna viitoare la Calificările pentru Jocurile Olimpice. Fiecare ţara poate înscrie la calificări 4 sportivi doi la masculin şi doi la feminin. Pe lista finală de 8 sportivi din care s-a făcut selecţia Lotului Olimpic este şi un sportiv al clubului nostru.

Nu am muncit degeaba! - a declarat Ovidiu Buiga președintele Clubului Someșul Apahida, clubul cu cel mai mare de sportivi legitimați din Apahida

 

Primăria a decis să aloce pentru acest an 50.000 de lei pentru susținerea activității sportive din localitate, iar suma respectivă a fost inclusă în bugetul pentru anul în curs. 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: