Ședință de Consiliu local online! S-a votat suspedarea abonamentelor gratuite oferite pensionarilor
Situația dificilă prin care trece țară din cauza propagării cu repeziciune a virusului COVID 19 le-a făcut pe autoritățile locale să ia măsuri speciale pentru a-i determina pe cetățeni, în special pe cei în vârstă să rămână acasă până la îmbunătățirea situației.
Astăzi s-a reunit Consiliul local al comunei Apahida într-o ședință realizată online prin intermediul unei aplicații și au fost supuse dezbaterilor și votului peste 20 de proiecte de hotărâre
Primarul comunei Apahida Grigore Fati a propus în cadrul ședinței de Consiliu local suspendarea abonamentelor gratuite oferite pensionarilor, elevilor și studenților pe toată perioada instaurării stării de urgență, iar proiectul de hotărâre a fost votat de majoritatea consilierilor.
Starea de urgență a fost declarată de președintele Klaus Iohannis pentru o perioadă de 30 de zile cu posibilitatea de prelungire, în funcție de evoluția pandemiei.
De asemenea s-a aprobarea prelungirii termenului de plată a taxelor locale pentru anul 2020 până la 30.09.2020.