Primarul și consilierii locali au depus jurământul și au fost învestiți în funcție

| Scris de Sorin Bodocean | 2020-10-23 | ADMINISTRATIV | |

E oficial, începând de ieri, Apahida are un nou Consiliu local, care va decide soarta comunei noastre în următorii patru ani. 

La Casa de Cultură din Apahida a avut loc joi, începând cu ora 11 ședința de investire a noului Consiliu local și depunerea jurămintelor de către primarul comunei Apahida, Grigore Fati și de către consilierii locali aleși, în urma alegerilor din 27 septembrie. 

Prefectul județului Cluj, Mircea Abrudean a deschis ședința de Consiliu local, care a fost condusă de președintele de ședință, conform Constituției, de cel mai în vârstă dintre consilierii aleși, Simion Florian asistat de cei mai tineri consilieri, Daniel Mariș și Ianoş Kovacs . 

Prefectul a constatat validarea a 15 mandate de consilier local  din 17 disponibile și conform legii, s-a întrunit numărul necesar de mandate validate pentru învestirea noului for decizional local. Au fost și două mandate de consilier invalidate, cel al primarului Grigore  Fati, care fiind reales în funcția de primar nu poate fi și consilier local în același timp și cel consilierului de pe primul loc de pe lista PMP, Călin Păcurar, care a demisionat, lăsându-i locul în Consiliu local colegului său Viorel Nacu. 

Cei 15 consilieri învestiți, care au depus jurământul ieri sunt:

-  Aldea Daniel - USRPLUS 

- Belce Cristina - PNL 

- Bob Ioan - PSD 

- Crăciunaș Ilinca - PSD

- Csabai Ștefan - PSD 

- Desmirean Marcel - PNL 

- Florian Simion - PNL 

- Frătean Vasile - PSD 

- Kovacs Ianoş - USRPLUS

- Mariș Daniel - PNL 

- Moldovan Darie - PNL 

- Naica Marius - PSD

- Pop Ligia - PNL 

- Rodilă Maria - USR PLUS

- Vălean Gligore 

Încă nu au fost validate mandatele consilierilor aleși Pop Carmen și Nacu Viorel, care, dacă vor fi validate vor depune jurământul la următoarea ședință de Consiliu local, când, cel mai probabil va fi ales și noul viceprimar al comunei Apahida. 

Primarul ales, Grigore Fati a depus jurământul în fața Prefectului și a Consiliului local și a primit eșarfa tricoloră din partea președintelui de ședință, semn distinctiv pentru funcția de primar.

Prefectul Mircea Abdrudean i-a felicitat pe aleșii comunei pentru funcțiile în care au fost învestiți și i-a îndemnat să respecte întrutotul jurământul depus, pentru binele comunității în care trăiesc. 

Aș vrea să mulțumesc tuturor consilierilor care s-au prezentat astăzi aici pentru a depune jurământul, cu anticipaţie sper să avem cel puțin aceeași colaborare pe care am avut-o cu vechiul Consiliu.

Aș vrea să le spun că înainte de a fi membrii unui partid, toți sunt cetățenii acestei comune Apahida și să încercăm să muncim  pentru binele comunei, așa cum am și reiterat în jurământul pe care l-am rostit cu toții...

Eu vă asigur că voi fi primarul tuturor, fără să fac deosebire de partidele din care faceți parte. Mai avem un singur pas, cel de a desemna viceprimarul, care cel mai probabil va fi desemnat la ședința viitoare și după aceea să trecem cu toții la treabă.

Vă doresc tuturor mult succes în activitatea dumneavoastră și nu uitați că mai întâi de toate suntem cu toții apahideni.

- a declarat primarul Grigore Fati după ce a fost investit în cel de-al treilea mandat la cârma comunei Apahida

Mai multe fotografii și video integral al evenimentului outeți găsi pe pagina noastră de facebook/www.apahida.ro .

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: