Apahida Football Challenge începe mâine la ora 9! Surprize pentru spectatori pregătite de organizato

Apahida se pregătește de un weekend plin de fotbal și voie bună!
Asociația Tinerilor din Apahida, în parteneriat cu Primăria Comunei Apahida, organizează prima ediție a competiției de minifotbal – Apahida Football Challenge.
Zece echipe au răspuns afirmativ invitației de a participa la această competiție locală. Meciurile vor avea loc sâmbătă, 11 octombrie, și duminică, 12 octombrie, pe terenul sintetic din Apahida.
Grupele turneului
Grupa A
-
ZIG ZAG
-
LIONS
-
HAOS UNITED
-
LEGENDS
-
LA MASIA
Grupa B
-
SOFTWARE
-
ALL BLACKS
-
SPORT JC
-
OLD BOYS
-
UNITED BOYS
Conform regulamentului, câștigătoarea Grupei A va întâlni în semifinală locul 2 din Grupa B, iar câștigătoarea Grupei B va juca împotriva locului 2 din Grupa A.
Programul finalelor
-
Finala mică: duminică, ora 15:30
-
Marea finală: duminică, ora 16:15
Program pentru copii – surpriză!
În ambele zile de competiție, la ora 13:00, va avea loc o întrecere specială pentru copiii sub 14 ani. Cei mai buni vor câștiga tricouri și căciuli personalizate, dar organizatorii promit că nimeni nu va pleca acasă cu mâna goală.
Detalii organizatorice
-
Meciurile de sâmbătă încep la ora 9:00
-
Intrarea este liberă, iar toți iubitorii fotbalului sunt așteptați să susțină echipele locale
Organizatori și sponsori
Evenimentul este organizat de Asociația Tinerilor din Apahida și Primăria Comunei Apahida, cu sprijinul sponsorilor: Arcoterm Instal, Viocor Electric, Armira, Restaurant Myda, TNT Lights, GustoRaz Sânnicoara.