Proiectul de bugetare participativă propus de USRPLUS a fost ciunitit de ”coaliția” PSD+PNL din Consiliu local Apahida

| Scris de apahida.ro | 2021-04-15 | POLITIC | |

Grupul consilierilor locali USRPLUS din Apahida a propus în Consiliu local implantarea bugetării participative, o inițiativă care a dat rezultate în Cluj-Napoca, dar și din alte orașe și comune din țară, prin care populația poate propune și vota proiecte care vor fi implementate ulterior de autoritățile locale.

Bugetul participativ permite cetăţenilor să se implice în luarea deciziilor privind dezvoltarea localităţii lor. Primăria alocă o parte din bugetul anual, după care locuitorii vor veni cu propuneri cu privire la ceea ce ar trebui îmbunătăţit în anul viitor în localitate. În cadrul formulării acestor propuneri, cetăţenii, asistaţi de administraţia comune, se întâlnesc la discuţii publice locale sau tematice şi cu vecinii, unde discută despre ceea ce vor să schimbe în localitatea lor şi în ce mod. Apoi depun la Primărie propunerile comune pentru a fi verificată fezabilitatea lor. Punctul culminant este votul popular pentru selectarea propunerilor cetăţenilor care vor fi realizate de autoritățile locale.

Cu alte cuvinte va fi un concurs de proiecte, iar cele mai votate vor fi implementate de Primăria Apahida. 

 

”Am propus ca suma alocată pentru proiectul de bugetare  participativă să fie în procent de 1% din valoarea bugetului local, prin urmare am inițiat acest proiect cu un buget de 500.000 lei, însă colegii noștrii din PNL și PSD au redus la jumătate bugetul pentru acest proiect în care factorul de decizie este cetățeanul”. a declarat pentru Jurnalul de Apahida consilierul USRPLUS din Dezmir Ianoş Kovacs.

ONG-urile de pe raza comunei, dar și cetățenii sunt invitați să vină cu propuneri, cu proiecte pe care le consideră prioritare petru comună Apahida. Suma maximă care poate fi folosită în cadrul acestui proiect este de 250.000 lei.

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: