Ultimii doi consilieri validați au depus jurământul.

Prima ședință de Consiliu local în noul format a fost o ședință extraordinară cu convocare de îndată, pe ordinea de zi s-au aflat proiecte urgente, care trebuiau supuse dezbaterii și votării în cel mai scurt timp.
Cei doi consilieri locali a căror mandate au fost validate cu întârziere, Carmen Pop și Viorel Nacu au depus jurământul în fața consilierilor locali investiți și a primarului Grigore Fati.
Carmen Pop din partea Partidului Social Democrat a depus jurământul pentru al doilea mandat de consilier local.
Viorel Nacu se află și el la al doilea mandat de consilier local, însă, de data aceasta, din partea Partidului Mișcarea Populară.
Viorel Nacu se pregătește pentru alegerile de duminică, întrucât se află pe lista PMP pentru Camera Deputaților și speră că partidul condus de fostul Președinte al României, Traian Băsescu va face un scor electoral bun și PMP-ul va fi din nou partid parlamentar.
Revenind la ședința de ieri au fost aleși membrii comisiilor de specialitate a Consiliului local, aceste comisii formate din minim trei consilieri locali sunt extrem de importante întrucât aprobă prezența proiectelor de hotărâre pe ordinea de zi, verificând în prealabil documentaţia și oportunitatea fiecărui proiect de hotărâre.
Tot ieri s-a votat cu unanimitate de voturi includerea comunei Gilău în Asociația Metropolitană de Transport Public Cluj, astfel că în scurt timp locuitorii din Gilău vor beneficia de transportul metropolitan realizat prin intermediul Compania de Transport public Cluj.
Vocea noilor consilieri locali s-a făcut deja auzită prin Darie Moldovan, consilier din partea PNL, care a solicitat departamentului juridic și Secretarului comunei, să prezinte documentele atașate proiectelor de hotărâre din timp pentru a putea fi studiate, astfel încât, consilierii locali să poată vota în cunoștință de cauză.
Secretarul comunei, David Alexandru a explicat că ieri a fost o ședință extraordinară și că pentru ședințele ordinare, documentația este de regulă trimisă cu mult timp înainte de desfășurarea efectivă a ședinței.
Săptămâna viitoare va avea loc prima ședință ordinară, iar ordinea de zi se anunță încărcată, zeci de proiecte de hotărâre vor fi supuse atenției Consiliului local.
Cel mai important moment al ședinței de săptămâna viitoare va fi alegerea viceprimarului. Sunt mai multe nume vehiculate, mai ales după ce partidele de dreapta PNL și USRPLUS nu au reușit să se înțeleagă privind desemnarea unui candidat comun.
Este posibil totuși ca viitorul viceprimar să fie membru al unuia dintre cele două partide, dar sunt șanse puține să fie una dintre cele două candidate la funcția de primar Ligia Pop sau Maria Rodilă.