Grigore Fati dă primele declarații după alegerile prezidențiale.

| Scris de apahida.ro | 2019-11-27 | POLITIC | |

Klaus Iohannis a reușit să câștige al doilea mandat de președinte al României după ce în turul doi practic l-a ”zdrobit” pe contracandidatul său social democrat Viorica Dăncilă obținând peste 65% din voturi în turul al doilea la nivel național. 

Liberalul a obținut la nivel județean 81,18% (301979 voturi), iar Viorica Vasilica Dăncilă 18.81% (69998 voturi), adică de patru ori mai multe voturi. Și în municipiul Cluj-Napoca PSD-ul a suferit o înfrângere usturătoare Klaus Iohannis 84.54% (162576 voturi) - Viorica Vasilica Dăncilă 15.45% (29722 voturi).

La Apahida rezultatul înregistrat a fost în aceeași notă, doar 15.05% dintre voturi  au fost pentru Viorica Dăncilă. 

Primarul Grigore Fati recunoaște că PSD-ul a suferit o înfrângere atât la nivel local, județean cât și la nivel național.  Iată ce a declarat edilul comunei Apahida pentru ziarul local ”Jurnalul de Apahida”.

Cum comentați rezultatul alegerilor prezidențiale?
Eu nu mi-am propus să comentez rezultatul la nivel național, ce au vrut românii aia au votat, aș spune doar că a fost o campanie electorală atipică, iar candidatul PSD a pierdut pe un trend pro dreapta și anti PSD.

Sigur, nu mă mulțumește rezultatul de la Apahida, nu pot fi de acord nici cu cei care spun că au obținut o victorie la nivel de județ sau la nivel de țară.

La nivelul comunei Apahida eu recunosc că am suferit o înfrângere, chiar dacă în perioada guvernării PSD, așa cum am mai exemplificat, am implementat și sunt în curs de implementare multe proiecte pe fonduri guvernamentale. 

Problema este că făcând o analiză nici nu știu ce ar fi trebuit să facem pentru a obține un scor mai bun la Apahida. 

Ce credeți că se va întampla cu partidul?

Am văzut acțiunile desfășurate în partid după alegeri, mărturisesc că sunt dezgustat de atitudinea unora care trebuiau să își prezinte demisia de onoare și să-și continue munca în partid și eventual să candideze din nou la funcții de conducere, dar în niciun caz să nu se țină de scaun și  să ajungă să fie schimbați prin acțiuni aproape puciste.

Cred că niciodată stânga eșichierului politicii românești nu a fost atât de dispersată datorită intereselor meschine persoanele ale unora sau a intereselor de grup și  a grupulețelor din partid. 

O problemă cred că este lipsa unui lider care să poată pune capăt acestor interese și să canalizeze toate energiile membrilor spre reconstrucția generală a partidului.  - a declarat Grigore Fati, Primarul comunei Apahida

Primarul Social Democrat a confirmat intenția de a candida pentru un nou mandat și de asemenea posibilitatea de a părăsi PSD, însă decizia o va lua după consultarea biroului local al PSD susține Grigore Fati.

Anul viitor vor fi alegerile locale, veti candida pentru un nou mandat?
Da, voi candida!

Se vehiculează la nivelul comunei că vezi pleca din PSD, ce ne puteți spune ? 
Nu am luat înca o decizie, dar este foarte posibil să nu mai candidez sub sigla PSD, decizia o voi lua după ce voi purta discuții în biroul organizației locale și voi ține cont și de părerea colegilor din  birou. 

Mai multe informații veți putea citi în ediția tipărită a Jurnalului de Apahida nr. 59, care va fi distribuită din casă în casă la sfârșitul acestei săptămâni.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: