Ionel Fărcaș: ”Îl susțin categoric pe candidatul PNL, Călin Păcurar”

Ionel Fărcaș preşedintele PMP Apahida a ținut să facă unele precizări referitoare la alianța electorală ce s-a conturat în această săptămână după ce anumite persoane au indus ideea că de fapt alianța este doar de suprafață.
Doresc prin intermediul dumneavoastră să informez cetățenii din Apahida că alianța pe care am perfectat-o în această săptămână este cât se poate de reală. și de autentică.
Am mai spus-o și mă repet îl susțin pe domnul Călin Păcurar la funcția de primar al comunei Apahida, întrucât consider că este un om capabil să schimbe în bine fața acestei comune și este cea mai bună variantă existentă în acest moment.
Împreună cu colegii mei din PMP îi îndemnam pe alegătorii noștri să voteze cu candidatul PNL, Călin Păcurar la funcția de Primar al comunei Apahida.
De asemenea le reamintesc simpatizanților noștri că pe listele pentru Consiliu local pot vota cu candidații noștri candidații PMP.
Fac aceste precizări întrucât în cursul ultimelor două zile anumite persoane au încercat să-i dezinformeze pe alegătorii noștri.
Vineri seara în ultima zi de campanie, membrii celor două partide politice PMP și PNL s-au întâlnit cu alegătorii din Apahida.







