Ionel Fărcaș va candida la funcția de primar al comunei Apahida

Domnule Ionel Fărcaș sunteți unul dintre viitorii candidați la funcția de Primar al comunei Apahida. Spuneți-ne câteva cuvinte despre dumneavoastră.
M-am născut în comuna Apahida, în anul 1959, aici mi-am petrecut copilăria și adolescența până la admiterea la facultate. În anul 1979 am început cursurile Facultății de Construcții în cadrul IP Cluj, pe care am absolvit-o în anul 1984. Ca tânăr inginer m-am angajat la SCCF Cluj, unde pe parcursul anilor am ocupat o serie de funcții de conducere. După 2004 m-am implicat în conducerea unei societăți comerciale cu profil construcții până în prezent.
În toată această perioadă am căpătat o experiență vastă în relațiile cu oamenii. Pe lângă aceasta sunt familiarizat cu administrația publică locală, deoarece tatăl meu a fost primar al comunei Apahida aproape 40 ani în ambele regimuri, reușind să schimbe radical imaginea acestei localități. Consider că ar fi bine să folosesc experiența dobândită de tatăl meu pe parcursul anilor, pentru binele locuitorilor comunei Apahida. De aceea am hotărât să candidez pentru funcția de primar al acestei frumoase comune și implicit a tuturor cetățenilor ei indiferent de opțiunile lor politice.
Ce părere aveți despre situația actuală din Consiliu local?
Consider că acum și în viitor aleșii locali să fie preocupați mai puțin de interese sau orgolii persoanele sau de partid și mai mult de problemele reale ale comunității pe care o reprezintă.
De aceea împreună cu colegii mei din MP care este o organizație tânără deschisă tuturor locuitorilor cu simț civic cărora le pasă de viitorul lor vrem să oferim cetățenilor comunei Apahida o alternativă democratică și viabilă la ceea ce există acum pe eșichierul politic local.







