Liberalii din Apahida ”l-au refuzat” pe Florin Câțu! Decizie inexplicabilă luată în ședința de azi

| Scris de apahida.ro | 2021-09-21 | POLITIC | |

Consilierii PNL din Apahida s-au abținut azi de la votarea proiectului de hotărâre privind arondarea Creșei Apahida din subordinea Consiliului local către Școala gimnazială ”Ștefan Pascu”, proiect propus ca urmare a Ordonanței de Ugență emisă de Guvernul României condus de liberalul Florin Câțu, prin care creșele din România pot trece în subordinea Ministerului Educației.

Cheltuielile cu Creșa din Apahida se ridică lunar la peste 100.000 de lei, iar predarea creșei către Ministerul Educației, reprezentat la nivel local de Școala ”Ștefan Pascu” ar degreva bugetul local de minim 1,2 milioane de lei anual, bani pe care Comuna Apahida i-ar putea folosi pentru alte investiții. 

Decizia de a se abține de la vot a liberalilor este  cel puțin bizară și lasă loc de interpretare. Lasând la o parte aspectul ce ține de degrevarea banilor din bugetul local care ar fi fost un motiv mai mult decât suficient pentru a vota proiectul, consilierii locali PNL au arătat indirect că nu au încredere în modul în care Ministerul Educației poate administra Creșa, un lucru de neînțeles dacă ținem cont că actualul Guvern este condus de liberalul Florin Câțu. Să fi fost un semn că PNL Apahida este de partea lui Orban la viitoarele alegeri din interiorul Partidului Național Liberal?!

Lăsând la o parte speculațiile politice, proiectul a trecut cu votul consilierilor PSD, USR și PMP prezenți la ședință.

În condiții normale preluarea acestor creșe spre administrarea Ministerului Educației ar trebuie să fie o măsură benefică pentru UAT-uri. 

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: