O campanie cât un război, iar “Eu cu cine votez?”

| Scris de ILINCA CRACIUNAȘ ADVERTORIAL E | 2024-06-04 | POLITIC | |

Campania electorală este pe sfârșite, iar acum se anunță bătăliile finale. 7 candidați pentru funcția de primar în Apahida, fiecare considerându-se priceput pentru această funcție, fiecare vorbind oamenilor așa cum știe mai bine.

Unii au privit totul ca pe un joc politic, ca pe niște mize personale, cu negocieri și alegeri pe liste, în care meritocrația era un concept neauzit vreodată.

S-au auzit despre lupte interne, vânzări și cumpărări de poziții, mai rău ca la piață. Măcar acolo știm exact de ce mergem: să cumpărăm d-ale gurii, la un preț cât mai bun. La piață nu negociem destinul comunității, dezvoltarea comunei sau felul în care mai spoim o școală sau nu.

Se știe că în conformitate cu legea electorală, în campanie sunt interzise cadourile de orice natura(ulei, pixuri, găleți sau mititei cu bere). Așa că  alți candidați au împărțit câte și mai câte în precampanie, căci doar respectăm legea, nu?!

Am mai putut observa suficientă agresivitate în mediile online cât să ne ajungă pentru următorii 4 ani, dar ceva mă face să cred că ne vom mai delecta cu atitudini de mahala, la parlamentare și prezidențiale, în caz că ni se face dor; atacuri dure ale susținătorilor unor candidați către alți candidați, am mai auzit folclor autohton cu cine ce și-a luat, ce a promis, cât a dat sau ce dosare are…cu șină sau plic, depinde de instituția unde trebuie depus.

În altă ordine de idei, am avut parte de de toate, chiar și de bun-simț, vorbă bună, modestie și posibile soluții viabile pentru cetățeni. De foarte mult timp nu am mai avut parte de o campanie  fără “autostrăzi suspendate”(a se citi minuni-minciuni). 

Se pare că doamna CRĂCIUNAȘ ILINCA RAMONA nu a declarat război niciunui alt candidat, ba mai mult, am auzit-o spunând mereu că SE POATE MULT MAI BINE. Erau vorbele dumneaei de pe vremea în care era viceprimar. Pentru cine nu știe încă, doamna CRĂCIUNAȘ a fost viceprimar pentru 3 ani și jumătate(2016-2020), iar domnul primar în funcție spunea despre aceasta că a fost cu un cap deasupra tuturor viceprimarilor. Sunt convins că nu făcea referire la înălțimea doamnei și tare se mai mândrea cu adjuncta sa. Așa vorbește lumea și nu e nimeni în măsură să contrazică sau să combată alegătorul. Alegătorul are acum putere și poate să decidă, încă întrebându-se “Eu cu cine votez?”

E firesc, SE POATE MULT MAI BINE! Mereu este loc de mai bine, mereu se pot aduce îmbunătățiri, mereu este loc de încă ceva în plus. Sunt plăcut surprins să văd că în felul acesta doamna CRĂCIUNAȘ nu își neagă sau uită originea politică de care s-a debarasat, iar sub acest slogan dumneaei își recunoaște limitările din trecut datorate, probabil, unor directive de partid. Se numește curaj și asumare. A refuzat stratagemele politice, a renunțat la susținerea unui partid, și-a păstrat verticalitatea, principiile și valorile morale, a scris un program politic îndreptat direct către nevoile oamenilor și a plecat să-și reîntâlnească electoratul, având familia alături și mulți, tot mai mulți susținători.

Bate vânt de schimbare în Apahida, fără războaie, înțelegeri secrete, vânzări de posturi. Oamenii își doresc un suflu nou, un primar foarte bine pregătit, tânăr, cu viziune care înțelege nevoile comunității din 2024.

Pentru cine nu știe, doamna CRĂCIUNAȘ ILINCA RAMONA este mamă, soție, managerul unei firme private, fost viceprimar, licențiată în Administrație publică, inginer și este candidat INDEPENDENT la funcția de PRIMAR și consilier local al comunei APAHIDA.

Dacă vă mai întrebați “Eu cu cine votez?”, ei bine doamna CRACIUNAȘ…. merită votul dumneavoastră, pentru ca SE POATE MULT MAI BINE

Produs de Petsgo Travel SRL la comanda Crăciunaș Ilinca-Ramona, Cod mandatar financiar: 24240212

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: