Apahida Festival 2026 s-a încheiat spectaculos: folclor, energie și show Bosquito în ultima seară

| Scris de Sorin Bodocean | 2026-09-07 | SOCIAL | |

Duminică, în ultima zi a Apahida Festival 2026, scena a fost din nou plină de energie, muzică și momente care au adunat mii de oameni în fața ei.

Printre primii care au urcat pe scenă au fost jucăușii noștri, cei mari și cei mici, de la Ansamblul „Someșul” Apahida, care au jucat așa cum numai ei știu să o facă, spre admirația celor prezenți. Publicul a răsplătit cu aplauze evoluția dansatorilor care duc mai departe tradițiile și folclorul zonei noastre.

Au mai urcat pe scenă Elena Gocan, dar și Best Junior Dezmir, formația de majorete care a adus culoare și dinamism programului artistic.

Partea dedicată folclorului a continuat cu Ovidiu Anisie, dar și cu Ciprian Picovici, apahidean la origine. Artistul a coborât de pe scenă și a încins atmosfera în mijlocul publicului, invitând oamenii la horă. Zeci de participanți s-au prins în joc și au cântat alături de cunoscutul interpret de muzică populară.

Unul dintre cei mai așteptați artiști ai zilei a fost Ghiță Munteanu, un interpret care nu mai are nevoie de prea multe prezentări și care știe foarte bine cum să transforme orice spectacol într-o adevărată petrecere. Melodiile sale sunt nelipsite de la evenimentele de suflet ale multor familii de români, iar publicul de la Apahida a cântat și s-a bucurat alături de el.

Spre seară au urmat cei doi headlineri ai zilei.

Alina Eremia a adunat în fața scenei mii de adolescenți și tineri, care au cântat alături de artistă piesele cunoscute din repertoriul său. Cu numeroase hituri prezente pe radiourile din România, Alina Eremia a fost unul dintre cele mai așteptate nume ale ediției din acest an.

Finalul festivalului le-a aparținut celor de la Bosquito.

Trupa a făcut show la Apahida, iar publicul nu s-a săturat de muzica lor nici după ultima piesă. Aplauzele și scandările intense ale spectatorilor i-au determinat pe membrii formației să revină pe scenă pentru bis.

Apahidenii au cântat împreună cu Bosquito melodii devenite deja clasice, precum „Două mâini”, „Pepita”, „Bosquito”, „Întuneric în culori” sau „Lampa arsă”, într-un final de festival plin de energie.

Bosquito a tras astfel cortina peste cea de-a doua ediție a Apahida Festival.

A fost o ediție plină de emoție, concerte memorabile și momente în care comunitatea s-a adunat din nou laolaltă. Apahidenii, prezenți în număr foarte mare în toate cele trei zile, s-au bucurat din plin de această sărbătoare care începe să capete, de la un an la altul, tot mai multă energie și o identitate proprie.

Apahida Festival crește, atrage tot mai multă lume și ridică, inevitabil, ștacheta pentru edițiile următoare.

Iar după un asemenea final, întrebarea vine aproape firesc:

Cine vor fi invitații Apahida Festival 2027 și ce momente memorabile ne vor mai pregăti organizatorii?

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: