„Primari pentru o zi”, experiență inedită pentru preșcolarii din Apahida

| Scris de Apahida.ro | 2026-02-25 | SOCIAL | |

Copiii de la Grădinița „Micii Exploratori” din Apahida au avut parte de o experiență specială în cadrul programului național „Școala altfel”. Aceștia au vizitat Primăria Apahida, unde au devenit, simbolic, „primari pentru o zi”.

Mai multe grupe de preșcolari au descoperit cum arată biroul primarului și au aflat care sunt responsabilitățile zilnice din administrația publică locală. Într-un cadru interactiv și adaptat vârstei lor, cei mici au primit explicații despre modul în care sunt luate deciziile importante pentru comunitate și despre rolul instituției în viața comunei.

Discuțiile au fost animate, iar copiii au venit cu idei sincere și curajoase despre cum ar vedea ei dezvoltarea comunei Apahida. Energia și curiozitatea lor au transformat vizita într-un moment plin de entuziasm, atât pentru cei mici, cât și pentru reprezentanții administrației locale.

Atât pentru mine, cât și pentru colegii din Primărie, această întâlnire a fost o adevărată bucurie. Ne-au adus zâmbete, întrebări pline de imaginație și multă inspirație.

Vă mulțumim pentru vizită, dragi exploratori!

- a declarat Cristina Belce Primarul Comunei Apahida

Vizita s-a încheiat cu zâmbete, fotografii și promisiunea unor noi întâlniri educative în viitor.

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: