Alegeri în USR Apahida! A fost ales un nou președinte

Membrii filialei locale a Uniunii Salvați România s-au întrunit aseară într-o ședință foarte importantă, în cadrul căreia s-a ales un nou birou politic local și un nou președinte.
Alegerile au debutat cu o surpriză: fosta președintă, doamna Maria Rodilă, nu și-a depus candidatura pentru un nou mandat la conducerea partidului.
Pentru funcția de președinte au candidat Paul Cserei (consilier local) și Victor Dragoș, un alt tânăr din USR implicat în viața politică locală.
Paul Cserei, candidatul la primăria comunei Apahida în 2024, a câștigat lupta internă, obținând 14 voturi, spre deosebire de contracandidatul său, care a adunat doar 4.
Noul birou politic local este compus din 7 membri:
- Paul Cserei – președinte
- Petru Roman – vicepreședinte
- Maria Rodilă – vicepreședinte
- Andrei Beres – membru
- Vlad Sucigan – membru
- Victor Dragoș – membru
- Andrada Frătean – membru
Surprinzătoare pentru cei care urmăresc viața politică și administrativă locală este decizia consilierului local Ianos Kovacs, din Dezmir, de a nu candida pentru un loc în biroul local. Ianos Kovacs este unul dintre cei mai activi consilieri din actuala stagiune, dar și din precedenta, remarcându-se prin amendamente pertinente, care sunt votate adesea cu majoritatea voturilor de către colegii din Consiliul Local.
USR-ul actual este, cu adevărat, o echipă tânără, care are posibilitatea de a demonstra că are soluții pentru problemele cu care apahidenii se confruntă.
Pe de altă parte, Paul Cserei demonstrează că are susținere în partid și are ocazia, din postura de președinte al filialei, să revigoreze poziția partidului în politica locală.
„Sunt onorat și recunoscător pentru încrederea pe care membrii USR Apahida mi-au acordat-o prin alegerea mea în funcția de președinte al filialei locale. Această responsabilitate o văd ca pe o șansă de a lucra alături de comunitate pentru transparență, dezvoltare și soluții practice la problemele pe care le avem în Apahida. Vom acționa pentru o administrație mai apropiată de oameni, pentru proiecte care să răspundă nevoilor reale ale locuitorilor și pentru promovarea valorilor democratice. Îi invit pe toți cetățenii interesați să ne urmărească inițiativele și să ne sprijine în construirea unui viitor mai bun pentru localitatea noastră.”
– a declarat noul președinte USR Apahida, Paul Cserei.