Când ne vom trezi!? Nesimțire fără margini pe autobuzul M41, apahidenii făcuți praf de clujeni

| Scris de apahida.ro | 2020-07-16 | SOCIAL | |

O postare a unui angajat CTP cu mizeria din autobuzul M41 care efectuează curse regulate între  municipiul Cluj-Napoca și  comuna Apahida a stârnit reacții dure la adresa apahidenilor. Din păcate, o mână de oameni needucați și fără cei șapte ani de acasă, care distrug fără scrupule tot ce le iese în cale și care lasă în urma lor doar mizerie, pătează grav imaginea locuitorilor comunei Apahida. 

În imaginea postată pe o rețea de socializare se vede o grămadă mare de coji de semințe aruncate între scaunele autobuzului, cel mai probabil de un grup de cetățeni care și-au umplut timpul petrecut în mijlocul de transport mâncând semințe și scuipând cojile la întâmplare.

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru, de-al lungul timpului la redacție am primit numeroase sesizări cu privire la un comportamentul incalificabil a unor cetățeni certați cu apa, școala și civilizația, care provoacă disconfortul călătorilor civilizați.

Autoritățile nu iau măsuri, iar oamenilor le este frică să intervină

Autoritățile se fac că iau măsuri, controalele sunt la fel de rare, polițiștii nu fac razii, iar cetățenii nu se implică, preferând să fie doar martori ai dezastrului. Lipsa de reacție a cetățenilor de rând la actele de vandalism este motivată de frică. Oamenii se tem că nu cumva atrăgându-le atenția cu privire la conduita lor, indivizii să devină agresivi. Și au de ce să le fie teamă, în general cei care provoacă dezastrul din mijloacele de transport în comun sunt persoane de etnie romă certate cu legea, de multe ori aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, care obișnuiesc să poarte la ei obiecte cu care le-ar putea pune viața în pericol. Nici romii civilizați nu îndrăznesc să intre în conflict cu aceștia fiind la fel de expuși pericolului ca restul populației.

Pe lângă disconfortul și nesiguranța creată în rândul călătorilor, această pătură socială lipsită de simț civic, pătează grav imaginea apahideanului de rând, om gospodar, harnic și civilizat.

Iată câteva comentarii ironice la adresa apahidenilor stârnite de postare.

ctp

Este surprizător totuși cum un angajat al CTP pornește un astfel de val, întrucât un rol important în rezolvarea acestei situații îl are și compania de transport, dar probabil și ei s-au săturat să măture atâtea semințe. Instalarea unor camere de luat vederi în incinta autobului, care să poată fi monitorizate în timp real ar fi o soluție. În momentul în care soferul sesizează orice abatere de la regulile transportului în comun, acesta ar putea da afară din autobuz călătorii necivilizați, sau ar putea apela poliția pentru a interveni, dacă situație o cere.

Subiectul tabu pare fără rezolvare, întrucât sunt implicați membrii unei minorității etnice, iar autorităților le este frică să nu fie acuzați de discriminare.  

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: