Apahidenii exasperați de căderile de tensiune au înroșit linia telefonică cu sesizări

| Scris de apahida.ro | 2020-11-27 | SOCIAL | |

Căderile de tensiune la rețeaua de energie electrică i-au exasperat pe locuitorii din Apahida care au sunat non-stop pentru a semnala fluctuații de tensiune, care le pun în pericol electrocasnicele și alte echipamente electrice.

Mai mult decât atât, părinţii copiilor care urmăresc orele de clasă prin intermediul internetului, după ce şcolile au fost închise din cauza pandemiei, acuza că procesul de învăţare al  celor mici este sabotat de căderile frecvente de tensiune care duc la deconectarea conexiunii şi implicit la pierderea firului discuţiei de la clasă. 

Operatorii departamentului deranjamente a companiei Electrica au găsit diferite scuze la întreruperile de curent, însă refuză să admită că sunt fluctuaţii de tensiune şi dau vina în general pe vremea capricioasă. 

Sunt apahideni care au semnalat că în încercarea de a scăpa de răspundere operatorii Electrica ar fi încercat să îndrepte vină spre Primăria Apahida. 

Contactat telefonic de redacția apahida.ro, primarul comunei Apahida, Grigore Fati ne-a declarat că s-a ocupat personal de această situație neplăcută și a contactat responsabili din cadrul companiei de furnizare energie electrică pentru a le cere socoteală privitor la flutuațiile de tensiune, care îi  nemulțumesc pe locuitorii comunei Apahida 

Răspunsurile primite au fost și în acest caz evazive. Primarul Grigore Fati a declarat că va avea în continuare discuții cu reprezentanții Electrica pentru a identifica soluții la această problemă extrem de neplăcută. 

Până atunci edilul comunei le recomandă tuturor clienților Electrica din Apahida, care întâmpină astfel de probleme, să facă sesizări Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, întrucât fiecărui client îi sunt asiguraţi conform contractului încheiat cu Electrica anumiți parametrii de tensiune, care în momentul de față nu sunt respectaţi. 

Apahidenii și-au unit vocile pe Facebook și sunt hotărâți să-i țină din sesizare în sesizare pe cei de la Electrica,  până când operatorul va binevoi să le furnizeze energie electrică la standardele anului 2020. 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: