Cel mai mare opozant a dezvoltatorilor imobiliari din Apahida terfelit de pe conturi anonime

| Scris de apahida.ro | 2024-05-21 | SOCIAL | |

Consilierul local Simion Florian s-a remarcat în ultimii patru ani în ședințele de Consiliu local pentru curajul cu care a luptat împotriva dezvoltatorilor imobiliari care intențioau să planteze așa numite ”blocuri între case”, reușind de cele mai multe ori să mobilizeze colegii din Consiliul local să respingă aceste anomalii urbanistice deosebit de dăunătoare pentru comuna noastră. Recent Consiliu local a câștigat un proces important împotriva celor de la Digger, un aport important în refuzarea proiectului și câștigarea litigiului în instanță avându-l Simion Florian. Cu siguranță, prin poziția sa vehementă și-a atras antipatia dezvoltatorilor imobiliari și a susținătorilor acestora din Primăria Apahida, care au așteptat momentul potrivit pentru a se răzbuna: campania electorală. 

Aflat în plină campanie pentru obținerea unui nou mandat, Simion Florian este terfelit pe rețelele de socializare de mai multe conturi ”Fake” pentru replica publicată pe un alt site de știri locale, care a publicat un articol tendențios cu obiectivul precis de a-l discredita pe singurul consilier care are a avut curajul să critice activitatea Primarului în funcție și să facă front comun cu colegii din consiliu împotriva ”rechinilor imobiliari” care sunt gata să devoreze comuna. 

Simion Florian nu este singurul consilier care a întors spatele mafiei imobiliare, este posibil ca în următoarea perioadă și ceilalți consilieri ostili dezvoltatorilor imobiliari(și din alte partide) să fie ținta atacurilor de pe conturi asumate sau neasumate, întrucât interesele dezvoltatorilor imobiliari în comuna Apahida sunt de ordinul sutelor de milioane de euro. 

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: