Noul coronavirus a ajuns la Apahida! Primele trei persoane confirmate în comună

| Scris de apahida.ro | 2020-04-13 | SOCIAL | |

Comitetul local pentru situații de Urgență a comunicat azi existența primelor cazuri de infectare cu noul coronavirus la Apahida. 

Este vorba despre un cetățean aflat în autoizolare care  s-a deplasat în afara localității unde se presupune ca a contactat virusul, iar acum toată familie compusă din trei persoane este internată la spital.

Primarul comunei Apahida declară că în următoarea perioadă vor fi intensificate controalele în comună și face apel la cetățeni pentru respectarea prevederilor Ordonanțelor militare în vigoare cu privire la autoizolare, păstrarea distanței sociale și mai ales limitarea deplasărilor.

”Cele 3 persoane au stat 14 zile în izolare la domicilu, Ei au de fapt domiciliu în Mociu, acolo au fost și comunicați ca fiind pozitivi, acolo locuind părinții femeii. Ei au un apartament achiziționat în Apahida, dar nu locuiesc aici, au stat aici doar în perioada de izolare. Poliția știe. Eu cred că problema este la Mociu, de acolo au fost luate date cu contacții. Ei au ieșit din izolare și au plecat la Mociu, acolo unde s-au infectat. Noi nu l-am avut pe listă, decât ca și izolat. Ieșise din izolare, nu îl mai aveam pe listă și am rămas surpinși când am aflat că se află la spital. Doamna și copilul veniseră de la Mociu în apartamentul din Apahida de unde au fost luați și duși la spital. Am vorbit azi cu domnul și a zis că situația este bună, se simte mai bine, la fel și soția și copilul”, citat de  Ziar de Cluj primarul comunei Apahida, Grigore Fati.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: