Primăria Apahida pregătește un proiect pentru construirea de locuințe sociale. Cererile se pot depune încă de azi!

| Scris de apahida.ro | 2025-03-18 | SOCIAL | |

Primăria Apahida intenționează să realizeze două ansambluri de locuințe sociale, una în localitatea Apahida și alta în localitatea Pata, prin accesarea de fonduri nerambursabile. Aproximativ 60 de familii tinere din Apahida ar putea primi o asfel de locuință. Persoanele care doresc să aplice pentru acordarea unei locuințe sociale și corespund criteriilor menționate mai jos  sunt îndemnate să depună  în acest sens o cerere la registratura Primăriei. Cererile pentru acordarea unei locuințe sociale se pot depune încă de azi! 

 

Iată care sunt criteriile pe care trebuie să le îndeplinească solicitanții:

➡️Tinerii căsătoriți, care, la data contractării locuinței, au, fiecare, vârsta de până la 35 de ani.

➡️Persoanele care beneficiază de facilități la cumpărarea sau construirea unei locuințe, conform prevederilor Legii nr. 42/1990, republicată.

➡️Persoanele calificate din agricultură, învățământ, sănătate, administrație publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural.

➡️Persoanele fizice care, împreună cu familia, nu au deținut și nu au în proprietate o locuință, sau dacă locuința în care gospodăresc împreună nu satisface exigentele minime de suprafață, prevăzute în anexa nr. 1, corespunzător numărului de persoane din familie.

Cine are acces la locuințele sociale în vederea închirierii:

-Familiile cu un venit mediu net lunar realizat în ultimele 12 luni sub nivelul venitului net lunar pe familie, pentru care se acordă ajutor social, potrivit legii.

-Persoanele fizice care, împreună cu familia, nu au deținut și nu au în proprietate o locuință, cu excepția persoanelor calificate din agricultură, învățământ, sănătate, administrație publică și culte, care își stabilesc domiciliul în mediul rural.

-Dacă locuința în care gospodăresc împreună nu satisface exigentele minime de suprafață, prevăzute în anexa nr. 1, corespunzător numărului de persoane din familie.

Nu pot beneficia de locuințe sociale persoanele sau familiile care:

-Dețin în proprietate o locuință. Au înstrăinat o locuință după data de 1 ianuarie 1990.

-Au beneficiat de sprijinul statului în credite și execuție pentru realizarea unei locuințe.

-Dețin, în calitate de chiriaș, o altă locuință.

”Important! În prezent, cererile sunt doar de principiu. Vă încurajăm să veniți la Primăria Apahida pentru a depune cererea dumneavoastră.” se mai arată în comunicatul Primăriei 

 Locuințele sociale se atribuie cu chirie subvenționată persoanelor sau familiilor ale căror situații economice nu le permit accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței. 

 

casacasa2

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: