Până se va face ștrandul, Apahida va avea un Centru SPA cu piscină acoperită

| Scris de www.apahida.ro | 2015-01-28 | SOCIAL | |

Locuitorii comunei Apahida așteaptă apariția primului ștrand în comuna noastră. Primarul comunei și mai mulți consilieri și-au exprimat în repetate rânduri intenția de a realiza această investiție în Apahida. Însă e cale lungă de la a propune o investiție până la realizarea efectivă a proiectului.

Dacă ștrandul din fonduri publice pare deocamdată un proiect realizabil în câțiva ani, iată că un privat va inaugura în acest an primul centrul SPA din Apahida și prima piscină acoperită. Evident accesul la acestă piscină va fi contracost, iar prețul va reflecta calitatea serviciilor oferite. 

Piscina va fi realizată în cadrul complexului Omnia Rezidence din Apahida, situat pe DN 16 (drumul Mociului). Conform unor surse piscina va fi inaugurată în vară. 

Pe lângă piscina pentru adulți va fi o piscină pentru copii, saună uscată și umedă, dar și jacuzzi. Copiii vor avea posibilitatea să urmeze cursuri de înot

Așadar apahidenii cu posibilități financiare mai bune se vor putea bucura de relaxare la ei ”acasă”, începând din acest an.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: