Planul prin care Cristina Belce vrea sa scrie o pagina de istorie pentru Apahida

Primarul Cristina Belce a declarat în cadrul ședinței de consiliu din luna februarie că poartă negocieri cu reprezentanții proiectului imobiliar de la IPEG pentru a-i determina să vândă terenul Primăriei Apahida.
Deși, mulţi au considerat că sunt doar vorbe în vânt, actualul primar arată că intențiile sale sunt extrem de serioase, prin urmare în această săptămână a organizat o ședință de lucru cu membrii Consiliului local pentru a-i informa cu privire la stadiul discuțiilor purtate cu dezvoltatorul.
Cristina Belce împreună cu o comisie de negociere alcătuită din Secretarul comunei, șeful departamentului financiar și alți funcționari publici din cadrul primăriei Apahida au discutat cu dezvoltatorul belgian despre posibilitatea de a renunța la proiectul ce a speriat întreaga comunitate locală, prin care ar urma să fie construite aproximativ 800 de apartamente în mijlocul localității. Cristina Belce le-a explicat din nou că Apahida nu este pregătită pentru un asemenea proiect, care ar putea afecta serios infrastructura edilitară a comunei. Mai mult decât atât, primarul le-a reamintit investitorilor că proiectul nu se bucura de sprijinul consilierilor locali, care ani de zile s-au luptat pentru a găsi contra-argumente pentru stopa acest proiect şi cu atât mai mult de sprijinul societății civile care a fost extrem de vehementă împotriva proiectului atât la dezbaterea publică organizată la căminul din Sânnicoară, cât şi la ședințele de Consiliu local dar și în spațiu public. În plus, Comuna Apahida duce o lipsă acută de terenuri în zona centrală unde să poată construi o infrastructură educațională adecvată, unde să poată construi o zonă de agrement sau chiar una administrativă, iar respectiva locație ar fi extraordinară pentru comuna noastră.
Cristina Belce face în momentul de fată ce ar fi trebuit să facă Grigore Fati încă de la începutul acestui proiect, dar din varii motive nu a avut curajul să o facă, deși societatea civilă i-a cerut-o în nenumărate rânduri.
Din câte se pare argumentele prezentate de actualul primar l-au convins pe dezvoltatorul belgian să renunțe la proiect! Prin urmare, Primăria poate întreprinde demersuri privind evaluarea terenului în vederea achiziției.
Toate aceste aspecte au fost prezentate consilierilor prezenți la întâlnirea de marți. Din păcate, deși se discuta un subiect extrem de important pentru Apahida, nu toți consilierii au dat curs invitației venite din partea primarului, astfel că au absentat de la ședința de lucru aproape toţi membrii PSD(excepţie făcând doamna Carmen Pop care a fost prezenta). Și de la USR a fost o absență importantă, doamna Maria Rodilă care este preşedintele comisiei de urbanism din cadrul Consiliului local. Totuşi, îmbucurător e că cei prezenți s-au arătat de acord cu achiziționarea acestui teren, care ar fi o investiție extrem de utilă pentru viitorul comunei noastre.
Alături de arhitectul noului PUG al comunei Apahida, primarul Cristina Belce le-a arătat consilierilor locali cum ar putea arăta zona respectivă, care ar suferi o transformare spectaculoasă devenind o zonă administrativă, educațională și recreativă, un centru nou al comunei Apahida. Bineînțeles arhitecții vor avea timp pentru a creiona în detaliu o zonă de utilitate publică modernă, după ce procesul de achiziție va fi finalizat.
Iată câteva obiective ce se vor putea regăsi în zona respectivă în următorii ani: Școala, Primărie, Piaţa(hală agroalimentară), Facultate, Centru cultural, Creșă, Grădiniță , dar şi un parc generos.
Dacă va reuşi planul primarul Cristina Belce de a stopa blocurile de la IPEG şi de a construi un nou centru modern pentru comuna Apahida pe respectivul amplasament, atunci va scrie o pagină de istorie pentru comuna aceasta.
Din păcate, zeci de ani primarii care s-au perindat la conducerea comunei nu au știut cum să împrăștie terenurile comunei, dând frâu liber concesionărilor, iar acum Primăria e nevoită să cumpere terenuri pentru a construi şcoli, grădiniței, creșe și alte clădiri de utilitate publică.
Marea provocare pe care o are în momentul de față Primăria Apahida este găsirea fondurilor pentru achiziție, un asemenea teren are o valoare ridicată, e vorba de câteva milioane de euro, care vor trebui plătite fie din fonduri proprii, fie din fonduri guvernamentale (rambursabile sau nerambursabile) sau chiar din împrumuturi bancare. Aceste decizii vor trebui luate cu asumare și responsabilitate de către aleșii locali, însă un lucru e clar: pentru a face lucruri măreţe este nevoie de curaj.







