Rezultate alegeri parlamentare in comuna Apahida

| Scris de Apahida.ro | 2024-12-05 | SOCIAL | |

Pe 1 Decembrie romanii au fost chemați la vot pentru a-si alege reprezentanții in parlamentul României. La nivel national s-a înregistrat o prezenta la vot de 52,50%, mai precis 9.455.072 romani si-au exercitat dreptul constitutional si au votat. Partidele mari au pierdut din influenta, insa PSD-ul a rămas partidul cu cele mai multe procente. Iată care au fost rezultatele la nivel national:

SENAT

  •  PSD 22,30 %
  • AUR 18.30%
  • PNL 14,28 %
  • USR 12,26%
  • SOS 7,76%
  • POT 6,39%
  • UDMR 6,38%

La Camera deputaților rezultatele au fost similare, diferențele fiind maxim de 1%, iar ordinea a rămas aceeași. 

Apahideni au avut alte preferinte la vot, la fel ca în întregul județ locuitorii din Apahida i-au votat mai mult pe liberali si mai puțin pe social-democrați. Iată care au fost rezultatele la Camera Deputaților in comuna Apahida. 

  • PNL 20.62% - 1711 VOTURI
  • AUR 17,45% - 1449 VOTURI
  • USR 16.44 % - 1365 VOTURI
  • PSD 9.87% - 820 VOTURI
  • POT 8.71% - 723 VOTURI 
  • SOS 5.76%- 478 VOTURI 

Liberalii din Apahida au reușit sa-si păstreze prima poziție, o contribuție importanta la realizarea acestui rezultat având-o doamna Cristina Belce proaspăt-câștigătoarea funcției de Primar al comunei. De asemenea s-a remarcat căderea libera a PSD-ului in comuna, care in premiera a înregistrat un scor de sub 10% din numărul de voturi total exprimate. AUR a făcut cel mai bun scor în istorie atât la nivel național cât si la nivel local. De asemenea partidul oamenilor tineri, asociat cu Calin Georgescu a reușit sa intre in parlament, iar la Apahida sa adune aproape 9%. 

Daca aceste rezultate ar fi fost înregistrate la alegerile pentru consiliu local, structura forului local ar fi fost următoarea: 

  • PNL 5 CONSILIERI 
  • USR 4 CONSILIERI
  • AUR 4 CONSILIERI
  • PSD 2 CONSILIERI 
  • POT 1 CONSILIERI
  • SOS 1 CONSILIER

Duminică apahidenii  sunt chemați din nou la urne de aceasta data vor avea posibilitatea de a alege intre cei doi finaliști în cursa prezidențiala Calin Georgescu candidat independent si Elena Lasconi din partea USR. In primul tur la Apahida, Elena Lasconi a reușit sa se plaseze pe primul loc fiind  urmata de Calin Georgescu, rămâne de văzut daca si in turul al doilea ordinea se va menține. 

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: