Pandemia a redus drastic banii acordați bisericilor din Apahida

| Scris de apahida.ro | 2021-04-14 | SOCIAL | |

În fiecare an Consiliu local alocă sume de la bugetul local pentru sprijinirea cultelor religioase de pe raza comunei. Repartizarea s-a făcut până în acest an ținând cont de numărul de enoriași pe care îi are fiecare cult religios. Cum era de așteptat Biserica Ortodoxă a beneficiat de cea mai mare sumă alocată.

Anul trecut banii prevăzuți pentru cultele religioase, sport și cultură au fost redirectați de primarul Grigore Fati către implementarea măsurilor de protecție împotriva pandemie, într-o perioadă în care România se afla în stare de urgență. Măsura curajoasă luată de edil a fost apreciată la vremea respectivă de opinia publică, întrucât întreaga populație era preocupată mai întâi de sănătatea familiei și mai puțin de alte activități care oricum erau paralizate din cauza stării de urgență.

”Anul acesta din cauza constrângerilor bugetare și a altor cheltuieli vom acorda sprijin doar bisericilor care sunt în construcție” a declarat primarul Grigore Fati în cadrul ședinței de Consiliu local desfășurate la începutul lunii aprilie. 

Cele patru biserici aflate  în construcție sunt  bisericile ortodoxe din Dezmir (Aerodrom) 20.000 lei, Câmpenești 10.000 lei, Sub Coastă 10.000 lei și Apahida ”Sf. Apostol Andrei” 20.000 lei. 

Așadar suma alocată pentru cultele religioase în acest an este de aproximativ trei ori mai mică decât în 2019 de exemplu. 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: