Campionul național la planorism este un tanar din Sannicoara si medalia de bronz a ajuns tot aici
Doi tineri din Sânnicoara au impresionat la Campionatul național de planorism desfășurat în perioada 29 iulie-12 august la Aerodromul ”Balta Verde” din Craiova. Au participat zeci de concurenți din întreaga țară, însă anul acesta a fost anul reprezentanților Aerodromului ”Traian Dârjan” din Dezmir.
Darius Pop este noul campion național la planorism categoriile ”club” și ”juniori”, el reușind să obțină cel mai bun punctaj la cele cinci probe aferentei categorie ”club”. Darius are vârsta de 19 ani și a început planorismul în 2018, la vârsta de 15 ani, sub coordonarea instructorului Vicențiu Ciorlăuș.
Darius POP noul campion national la planorism categoria ”club”
Medalia de bronz la categoria ”mixt” a fost adjudecată de un al tânăr din Sânnicoara, Alin Simion (25 ani), reușind al treilea punctaj la capătul celor șase probe aferente categoriei sale. Alin a nceput planorismul de aproape 10 ani, în 2014 avându-l ca instructor pe Vasile Hapciug.
Alin Simion castiga medalia de bronz la categoria mixt
Deși condițiile meteorologice din zona Craiovei nu au fost prielnice zborului de distanță, piloții participanți la Campionatul Național de Zbor Distanță cu Planorul au reușit să finalizeze 5 probe la clasa Club și 6 probe la clasa Mixt.
Planorismul, pe lângă determinare și perseverență, implică multă răbdare în așteptarea curenților ascendenți.
Felicitări celor doi tineri din Sânnicoara care au reușit să obțina aceste performante lăudabile!