Sporting Apahida a câștigat cea de-a doua ediție a Cupei ”Vasile Moga”

| Scris de apahida.ro | 2019-08-20 | SPORT | |

În acest an s-a organizat pentru a doua oară, de către Primăria comunei Apahida, Cupa ”Vasile Moga” la fotbal, competiție sportivă la care sunt invitate să participe cele cinci echipe ale comunei: Sporting Apahida, Inter Dezmir, Viitorul Dezmir, Voința Pata și Progresul Sânnicoara. Competiția se desfășoară conform tradiției pe perioada  Zielelor comunei Apahida.

Întrucât terenul din Apahida este în reabilitare, competiția s-a mutat la Pata. Din nefericire două din cele cinci echipe ale comunei nu au participat la această ediție, Progresul Sânnicoara și Inter Dezmir. Organizatorii au invitat echipa din Chinteni pentru a completa numărul minim de echipe necesare pentru desfășurarea turneului.

Sporting Apahida, singura echipă din Liga a IV-a a câștigat fără drept de apel cele două meciuri disputat cu scorul de 7-0 în fața Chinteniului și cu 4-0 în fața gazdelor competiției Voința Pata. Prin urmare pentru al doilea an consecutiv Cupa ”Vasile Moga” rămâne la Apahida.

Locul secund a fost adjudecat de Voința Pata, iar pe trei s-a clasat Viitorul Dezmir. 

 

 

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: