Derby local întrerupt în minutul 94! Arbitrul a plecat de pe teren

| Scris de apahida.ro | 2017-11-27 | SPORT | |

Cele mai bune echipe locale din Liga județeană, Progresul Sannicoara si Inter Dezmir au făcut spectacol la meciul disputat ieri la Apahida. Dar nu a fost vorba despre un spectacol fotbalistic cum ne-am fi așteptat ci despre un show nedemn pentru terenul de fotbal. 

Omul care a provocat scandalul de la finalul partidei a fost arbitrul central al partidei Moca Rares care a acordat 2 penaltyuri cate unul pentru fiecare echipa și două cartonașe roșii celor de la Sânnicora. 

Conducerea celor două echipe au păreri diferite despre prestația arbitriului central. 

Gazdele de la Sannicoara, desi aveau avantaj pe tabela, au avut un jucator eliminat pentru fault de ultim aparator asupra lui Sergiu Gorgan, proteste vehemente si injurii grosolane la adresa arbitrului, fapt ce a dus si la eliminarea antrenorului/conducatorului echipei gazda! Trimis in afara terenului de joc acesta a injurat tot timpul brigada de arbitrii dupa eliminare, ba chiar a reintrat in teren de doua ori nemultumit de deciziile acestora! Daca la prima intrare a fost iertat de arbitrul care nu a oprit meciul, asa cum se impunea, Moca Rares a decis sa intrerupa meciul in minutele de prelungire, din motive de securitate personala, cand Inter Dezmir a primit (din nou decizie corecta) penalty la un fault in careu asupra lui Chiorean Andrei, penalty ramas neexecutat! - se arata in comunicatul postat pe pagina de Facebook al celor de la Inter Dezmir

De cealată parte un apropiat al grupării sânnicorene susține că arbitrul a făcut totul pentru ca Inter să câștige, a eliminat doi jucătorii de la gazde și a prelungit partida nejustificat de mult, deși inițial arătase doar 4 minute de prelungire. Aceeasi sursa susține că lovitura de pedeapsă rămasă neexecutată s-a dat în minutul 96, când meciul trebuia să fie încheiat de mult. 

Pe site-ul celor de la AJF Cluj este mentionat ca partidaa fost intreruptain minutul 94. Echipa Progresul Sannicoara care a facut un tur de campionat remarcabil risca acum sa piarda partida la masa verde cu scorul de 3-0. 

Foto:arhiva

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: