Au înscris la ultima fază a meciului și au salvat un meci care părea pierdut

| Scris de apahida.ro | 2017-11-04 | SPORT | |

Sporting Apahida a întâlnit azi pe teren propriu formația Unirea Tritenii de Jos. Oaspeții au deschis scorul în prima repriză după o neînțelegere între portarul Nicoară și fundașul Nicolas Bold, unul dintre jucătorii oaspeților a reușit să speculeze momentul și a deschis scorul. În prima parte apahidenii au avut câteva ocazii bune de a marca, însă scorul a rămas 1-0 pentru oaspeți, după 45 de minute de joc.

Oaspeții de azi au fost extrem de vocali pe teren, aruncându-și cuvinte grele atât între ei cât și către arbitri. Presiunea pusă pe brigada de arbitrii a dat rezultate. Au fost multe momente când jucătorii oaspeților au fost iertați de cartonașe galbene. Însă în minutul 60 al întâlnirii jucătorul cu numărul 20 de la oaspeți a fost eliminat după ce a primit al doilea galben, pentru proteste și înjurături.

Zece minute mai târziu Nicoară s-a remarcat printr-o intervenție fantastică. Unul dintre atacanții oaspeților a scăpat singur spre poartă, a reușit să șuteze însă portarul gazdelor a ghicit colțul și a respins păstrând avantajul minim al oaspeților.

În minutul 75 a întâlnirii asistentul semnalizează greșit offside, la o fază în care atacantul Ovidiu Bondor reușise să intre în careu și a fost faultat clar de unul dintre fundașii oaspeţilor. Central întâlnirii a fluierat ofsaid și l-a avertizat cu cartonaș galben pe atacantul nostru. Măsura corectă era penalty pentru Apahida și galben pentru fundașul celor de la Triteni.

Ovidiu Bondor a văzut cel de-al doilea cartonaș galben 5 minute mai târziu pentru un fault din spate făcut în careul oaspeților. Situația numerică se egală și Apahida avea șanse aproape minime de a revenii pe tabela de marcaj.

Mai mult decât atât după o fază încâlcită în careul gazdelor Unirea a reușit să-și dubleze avantajul când mai erau aproximativ 10 minute din timpul regulamentar de joc.

La doi la zero s-a auzit şi galeria gazdelor, compusă azi din trei copilași mai mici de cinci ani, dirijați de pe margine de un părinte. ”Hai Apahida, Hai Apahida, Hai Apahida” și Apahida a început să joace fotbal. Decarul echipei, Dan Ciotlăuș a dat tras semnalul de alarmă, prin câteva incursiuni periculoase pe partea stângă a atacului gazdelor. ”Roșu” a reușit execuția zilei, punctând pentru scorul de 1-2 direct din lovitură de la colțul terenului, cu toată opoziția fundașului pus la bară întâi de portarul oaspeților.

ciotlaus

Ciotlăuș Dan - omul meciului!

Când mai erau 3 minute din timpul regulamentar Ciotlăuș a încercat din nou poarta,mingea a fost respinsă de portarul gazdelor în față, iar Raul Câmpean a trimis peste poartă din 7 metri spre disperarea spectatorilor.

La originile ultimei faze a meciului a fost tot Dan Ciotlăuș, care a reușit o centrare foarte bună din banda stângă, Raul Câmpean a recentrat perfect în mijlocul careului de 6 metri unde apare inspirat Alex Mureșan care pune latul și aduce egalarea la care nimeni nu mai spera.

Apahida s-a chinuit să obțină un punct cu o echipă care era de bătut azi, marea problemă a fost lipsa ocaziilor de poartă în primele 60 de minute.


Cel mai frumos moment a meciului s-a consumat înafara terenului, când la un momentdat din micuța și gălăcioasa galeria a gazdelor care a strigat minute în șir ”Hai Apa-hi-da, Hai Apa-hi-da”, una dintre fetițe în întreabă pe tatăl său: ”Tati care-i Apahida?”. Întrebarea a stârnit zâmbetul pe fețele tuturor celor aflați în apropiere.

 

 

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: