Sporting Apahida câștigă meciul cu Câmpia Turzii și își consolidează poziția

| Scris de apahida.ro | 2019-03-17 | SPORT | |

Apahidenii au disputat azi începând cu ora 11 meciul împotriva celor de la CS Câmpia Turzii la bază sportivă Ardealul din Cluj Napoca, pe o vreme ideală pentru joc. Jucătorii antrenați de Florin Pojar au început bine prima repriză reușind să-și creeze numeroase ocazii la poarta oaspeților. 

Cristian Tăbârță a deschis scorul după ce a reușit să străpungă apărarea oaspeților și să intre în careul de 16 metri de unde cu în șut plasat la colțul lung a marcat primul gol al meciului. 

Gazdele au continuat să pună presiune pe apărarea celor de la Câmpia, iar la mijlocul primei reprize unul dintre fundași a faultat în careul de 16 metri și arbitrul a dictat lovitură de pedeapsă pentru alb-negrii. Ciotlăuș Dan a șutat plasat în dreapta portarului, iar mingea a intrat în plasă după ce a atins bară. 

Bara l-a salvat pe portarul advers de la primirea celui de-al treilea gol în minutul 35 când Ovidiu Bondor a fost la un pas să-și treacă și el numele pe lista marcatorilor, după ce din postura de singur cu portarul advers a șutat bine plasat însă mingea a întâlnit bară. 

În ultimul minut al primei reprize Alin Vasilaș a fost faultat în careul de 16 metri, iar centralul partidei a indicat din nou punctul cu var. Penalty-ul a fost executat de același Ciotlăuș Dan, însă de data aceasta portarul oaspeților a reușit să rețină mingea și să păstreze scorul la 2-0.

În cea de-a doua repriză, meciul s-a schimbat, jucătorii lui Florin Pojar s-au văzut prea repede cu sacii în căruță, iar lucrul acesta putea să împingă meciul spre un rezultat de egalitate, însă oaspeții nu au reușit să-și păstreze avântul din prima parte a reprizei, când au reușit să reducă din diferență. 

Apahidenii au mai avut și în cea de-a doua repriză ocazii mari de gol prin Ovidiu Bondor și Alin Vasilaș, însă meciul s-a terminat cu scorul de 2-1. 

La meci au asistat câteva zeci de apahideni care au venit să susțină echipa, printre ei și primarul comunei Grigore Fati. 

Sporting continuă să fie pe locul al V-lea cu un punct mai puțin decât adversara de azi CS Campia Turzii.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: