O nouă grădiniță modernă va fi construită în Apahida. Primarul Cristina Belce a semnat contractul

| Scris de Sorin Bodocean | 2026-06-12 | ADMINISTRATIV | |

Comuna Apahida face un nou pas important în dezvoltarea infrastructurii educaționale. Primarul Cristina Belce a anunțat semnarea contractului de execuție pentru construirea unei noi grădinițe moderne, investiție care va oferi copiilor condiții de învățare adaptate standardelor actuale și nevoilor comunității.

Noua unitate de învățământ va fi construită pe Strada Libertății nr. 142 și va avea o capacitate de 96 de copii, fiind proiectată pentru a răspunde cererii tot mai mari de locuri în grădinițele din comună.

Potrivit administrației locale, clădirea va dispune de șase săli de grupă, o sală multifuncțională și spații dedicate educatorilor în fiecare grupă. Suprafața desfășurată a construcției va fi de 1.149,37 metri pătrați.

Proiectul include și implementarea unui sistem inteligent de administrare a clădirii (BMS), care va permite monitorizarea și gestionarea eficientă a consumurilor și a funcționării instalațiilor. De asemenea, copiii vor beneficia de spații de joacă exterioare, atât acoperite, cât și descoperite, precum și de un design interior modern, luminos și adaptat activităților educaționale.

Termenul de execuție al lucrărilor este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere.

Valoarea contractului se ridică la 10.536.129,32 lei fără TVA, respectiv 12.748.716,48 lei cu TVA.

Primarul Cristina Belce a subliniat că educația reprezintă una dintre prioritățile administrației locale, iar această investiție reflectă angajamentul autorităților pentru dezvoltarea unei infrastructuri educaționale de calitate.

„Educația rămâne una dintre prioritățile administrației locale, iar această investiție reprezintă un nou angajament pentru dezvoltarea unei infrastructuri educaționale de calitate, care să răspundă așteptărilor familiilor din Apahida și să ofere celor mici cele mai bune condiții pentru a crește și a învăța”, a transmis primarul comunei doamna Cristina  Belce.

Noua grădiniță se înscrie în seria investițiilor realizate în ultimii ani de administrația locală pentru modernizarea și extinderea infrastructurii educaționale, într-o comună aflată în continuă dezvoltare și cu o populație în creștere.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: