Administrația se înnoiește: tinerii din Apahida, chemați să lucreze în Primărie

Primăria Apahida a scos la concurs mai multe posturi, numărul acestora urmând să crească în perioada următoare. Sunt disponibile funcții atât pentru persoane cu experiență, cât și pentru debutanți, în diverse domenii ale administrației publice locale.
Noua conducere a instituției face un apel special către tinerii din comună, îndemnându-i să îmbrățișeze o carieră în serviciul public și să contribuie cu energia și cunoștințele lor la dezvoltarea comunității.
„Îi îndemn pe tinerii din Apahida care au studii superioare să aplice pentru posturile vacante din cadrul Primăriei. Avem nevoie de oameni dornici să muncească și să performeze în administrația publică locală. Îi asigur că vremea posturilor cu dedicație a trecut. Acum organizăm concursuri pe bune, transparente, în care cel mai bun va câștiga”, a declarat doamna primar a comunei Apahida, Cristina Belce.
Posturile disponibile vizează mai multe departamente: economic, juridic, administrație, investiții și achiziții, urbanism, fonduri europene și poliție locală.
„În prezent, avem nevoie atât de personal cu experiență, cât și de persoane aflate la început de drum. Ar fi minunat să găsim chiar în comunitatea noastră oameni dornici să lucreze în administrația locală. Facem apel pe această cale la toți cei interesați să consulte posturile disponibile, care vor fi publicate pe site-ul Primăriei Apahida”, a mai transmis primarul Cristina Belce.
Încă de la preluarea mandatului, noul primar a pus accent pe creșterea randamentului personalului din administrația locală. Angajații mai puțin performanți fie au părăsit instituția – vezi cazul fostului șef de la urbanism, Iuliu Marza – fie și-au schimbat atitudinea față de muncă.
Primăria Apahida avea mare nevoie de o regenerare, proces care s-a produs parțial. O completare a echipei cu tineri competenți ar putea aduce un suflu nou proiectelor aflate deja în implementare sau care vor fi inițiate în viitor.
Așadar, dacă ești tânăr și vrei un loc de muncă dinamic și stabil în același timp, acum e momentul să îmbrățișezi o carieră în administrația publică locală. Intră pe www.primaria-apahida.ro, urmărește posturile scoase la concurs, aplică și dovedește că ești cel mai bun pentru funcția dorită. Pentru prima dată după zeci de ani, Primăria deschide larg ușa tinerilor dornici de muncă.