De la rap la pop: Apahida Festival i-a adus pe aceeași scenă pe Mario Fresh și Grasu XXL

Sâmbătă seara, comuna Apahida a vibrat la propriu în cea de-a doua zi a primei ediții Apahida Festival. Mii de oameni au luat parte la sărbătoarea comunei – localnici, dar și vizitatori veniți din Cluj-Napoca și din satele din jur. Împreună au creat o atmosferă incendiară, plină de energie și voie bună.
Mario Fresh, debut exploziv pe scena din Apahida
Pentru prima dată la Apahida, Mario Fresh a reușit să electrizeze publicul cu cele mai cunoscute piese din repertoriul său. Hiturile „În lipsa ta”, „Adu-mi soarele” și „Solo” au fost cântate la unison de tinerii prezenți, fani dedicați ai artistului. Plin de energie și dornic să ofere un show de neuitat, Mario Fresh a demonstrat încă o dată că este unul dintre cei mai apreciați artiști ai momentului în România.
Grasu XXL, prima dată cap de afiș la Apahida
Momentul așteptat al serii a fost recitalul susținut de Grasu XXL, primul rapper adus ca headliner pe scena Apahida Festival. Alegerea organizatorilor s-a dovedit inspirată, iar Grasu XXL a livrat un spectacol memorabil, interacționând permanent cu publicul și provocându-l să cânte alături de el. Piese cu impact precum „Turbofin”, „LaLa Song”, „Drumul spre succes” sau „Bani din cer” au răsunat pe scena din Apahida, spre deliciul fanilor care au cântat și dansat neobosiți.
Urmează o nouă zi de festival
Astăzi, Apahida Festival își continuă programul cu un nou regal muzical. Pe scenă va urca The Urs, cunoscut pentru baladele sale romantice și piesele de succes care au cucerit topurile radiourilor din România. Artistul promite un show pentru îndrăgostiți de toate vârstele.
Ca și în celelalte zile de festival, organizatorii au pregătit muzică pentru toate gusturile și activități variate pentru cei mici. Atmosfera de sărbătoare continuă, iar Apahida Festival își confirmă încă de la prima ediție statutul de eveniment major pentru comunitate și împrejurimi.
Ne vedem la Apahida Festival!