Compania de Apa Somes da o mana de ajutor pentru modernizarea centrului comunei

| Scris de Apahida.ro | 2026-03-07 | SOCIAL | |

Comuna Apahida se confruntă de ani buni cu o problemă majoră: lipsa terenurilor libere în zona centrală. Situația este rezultatul unor decizii luate de-a lungul timpului, când administrațiile care s-au succedat la conducerea localității au concesionat numeroase suprafețe către persoane fizice și juridice, fără a acorda o atenție reală dezvoltării de spații recreative sau zone verzi.

Astăzi, efectele acelor decizii se resimt din plin. Autoritățile locale sunt nevoite să caute și chiar să cumpere terenuri pentru proiecte esențiale – creșe, grădinițe sau școli – investiții indispensabile pentru a asigura condiții optime de trai într-o comună aflată în continuă dezvoltare.

Noua administrație locală, condusă de primarul Cristina Belce, încearcă însă să schimbe această situație și să contureze o nouă imagine a comunei. Rezultatele vor putea fi evaluate cu adevărat în următorii ani, însă unele măsuri luate în ultima perioadă arată deja direcția în care se dorește dezvoltarea Apahidei.

Un exemplu este decizia de a elimina garajele vechi și inestetice de pe străzile Republicii și Parcului. Inițiativa, care inițial părea dificil de pus în practică, a fost primită surprinzător de bine de proprietarii acestor construcții. Mulți dintre ei au fost receptivi și chiar au contribuit la desființarea garajelor, pentru a permite amenajarea unor spații verzi și a unor parcări mai bine organizate în jurul blocurilor.

Demersurile administrației locale nu s-au oprit însă aici. Primarul Cristina Belce a dovedit ca are abilități  excelente de negociere și a reușit să obțină pentru comună un teren situat chiar în centrul localității, acolo unde funcționează în prezent pompele de apă ale Companiei de Apă Someș, pe strada Parcului, în imediata vecinătate a parcului central.

Edilul a explicat că l-a invitat în teren pe directorul companiei, Călin Neamțu, pentru a-i prezenta planurile de modernizare a zonei centrale și pentru a sublinia importanța integrării acelui teren în viitorul proiect de amenajare a pieței și a parcului. Totodată, administrația locală a propus și o soluție de relocare a instalațiilor companiei în apropierea viitoarei gospodării comunale.

Argumentele prezentate au fost convingătoare, iar conducerea companiei a acceptat propunerea administrației locale. Potrivit primarului, pompele nu vor fi eliminate complet, însă vor rămâne doar două containere tehnice, care vor putea fi integrate discret în peisajul noului parc extins.

Vreau să îi mulțumesc domnului director Neamțu pentru disponibilitatea de a veni la fața locului și de a vedea exact ce dorim să facem și de ce avem nevoie de acel teren. Deschiderea de a accepta propunerea noastră arată încă o dată că avem în Compania de Apă Someș un partener solid, care sprijină Apahida și locuitorii acesteia. Sunt convinsă că împreună vom putea rezolva și alte probleme punctuale care pot apărea în viitor”, a declarat pentru apahida.ro primarul comunei Apahida, Cristina Belce.

În aceste condiții, administrația locală speră că lucrările de modernizare vor putea începe cât mai curând. Dacă proiectele vor fi duse la bun sfârșit, locuitorii comunei ar putea avea, în sfârșit, un centru modern, mai aerisit și mai prietenos cu comunitatea.

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: