In atenția consumatorilor de gaze naturale din comuna Apahida

| Scris de Apahida.ro | 2024-12-04 | SOCIAL | |

Este esențial să ne preocupăm de întreținerea, exploatarea corespunzătoare și mentenanța instalației de 

utilizare a gazelor naturale pentru a asigura siguranța și funcționarea corectă a acesteia.  

Verificarea și/sau revizia tehnică periodică sunt cruciale pentru a evalua starea instalației de utilizare a 

gazelor naturale și a efectua orice reparații necesare, prevenind astfel potențialele accidente cauzate de 

defecțiuni tehnice care pot avea consecințe grave. 

 

Pe această cale, subscrisa CPL CONCORDIA FILIALA CLUJ ROMÂNIA SRL cu sediul social în 

Municipiul Cluj-Napoca, str. Siretului nr. 24, județul Cluj, în calitate de furnizor de gaze naturale și 

operator  al  sistemului  de  distribuție  a  gazelor  naturale  (OSD)  în  comuna  Apahida, județul  Cluj, 

reamintește tuturor  consumatorilor  de  gaze  naturale/clienților  finali  din  comuna  Apahida, jud.  Cluj, 

câteva prevederi legale extrem de importante :  

➢  instalațiile  de  utilizare  a  gazelor  naturale  sunt  în  proprietatea  consumatorului/clientului final  iar 

exploatarea acestora precum şi toate costurile aferente sunt în responsabilitatea acestuia.  

➢ consumatorul/clientul final are obligația legală să întrețină instalațiile de utilizare a gazelor naturale și 

să respecte normele de utilizare ale acestora pentru funcționarea în condiții de siguranță.  

➢  în  conformitate  cu  dispozițiile  Normelor  tehnice  pentru  proiectarea,  executarea  si exploatarea 

sistemelor de alimentare cu gaze naturale aprobate prin Ordinul nr. 89/2018, cu modificările și completările 

ulterioare,  verificarea şi  revizia tehnică periodică a instalaţiilor de utilizare este obligatorie pentru toţi 

consumatorii. Astfel, art. 338, alin. (1) prevede că întreţinerea instalaţiilor de utilizare constă din efectuarea 

următoarelor operaţiuni: 

- verificarea tehnică a instalaţiilor de utilizare la maximum 2 ani; 

- revizia tehnică a instalaţiilor de utilizare la maximum 10 ani. 

➢ repararea și verificarea sau revizia tehnică a instalației de utilizare a gazelor naturale se realizează 

doar prin operatori economici autorizati ANRE, selectați de către consumatorul de gaze naturale / 

clientul final, cu respectarea procedurii specifice aprobate de ANRE. 

➢  lista  actualizată  cu  firmele  autorizate  ANRE  pentru  verificarea  și  revizia  tehnică periodică  a 

instalației de utilizare a gazelor naturale se regăsește atât pe site-ul www.anre.ro cât și afișată la sediul 

subscrisei. 

➢ reglementările legale în vigoare asigură operatorului dreptul de a dispune întreruperea alimentării 

cu gaze naturale la locul de consum al clientului final de gaze naturale “în cazul neprezentării de către 

clientul final a actelor doveditoare privind efectuarea verificărilor sau a reviziilor tehnice periodice 

ale instalaţiei de utilizare, conform legislatiei in vigoare”. 

➢  de  asemenea,  în  situaţia  în  care,  OSD  constată  faptul  că  la  un  loc  de  consum  nu  a fost  efectuată 

verificarea sau revizia tehnică periodică a instalaţiei de  utilizare sau  nu  au  fost  remediate defecţiunile 

constatate  prin  Fişa  de  evidenţă,  OSD  are  dreptul  să  sisteze  alimentarea  cu  gaze naturale  a 

respectivului loc de consum.   

➢ În temeiul dispozițiilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice si a gazelor naturale, cu modificările și 

completările ulterioare,  constituie  contravenție la  normele  privind  desfășurarea activităților în sectorul gazelor naturale  “utilizarea/exploatarea  de  instalaţii,  echipamente şi  aparate  care nu au verificările 

metrologice şi/sau verificările/ reviziile tehnice în termen de valabilitate, conform reglementărilor în 

vigoare” și se sancționează, în cazul  în  care contravenția a fost săvârșită de către persoane fizice, cu 

amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei

Fotografii atașate acestui articol:

Comentarii și păreri: